Florin Eugen Cruceru, participant Vocea României: „E O NEBUNIE ceea ce mi se întâmplă!”

Florin_Eugen_Cruceru_Vocea_RomanieiCa să-nțelegem cine e Florin Eugen Cruceru, trebuie să-nțelegem cum era când era mic. Unde te-ai născut și ce visai să devii?

Atât de tare mă amuză întrebarea asta!!! :))) Și-o să înțelegi de ce. M-am născut în comuna Băltești (Prahova), am locuit în orașul Plopeni (Prahova), am domiciliul în comuna Ariceștii-Zeletin, dar acum locuiesc în București!:) Încă de mic, voiam  o carieră în muzică (făceam spectacole în spatele și în fața blocului, cu frunze pe post de bilete la intrare.

Ce a declanșat pasiunea pentru muzică?

Pasiunea mea pentru muzică s-a  declanșat în ziua în care am participat la emisiunea Tip-Top Minitop (pe la vreo 5 ani), nu mai știu dacă am câștigat sau nu. :))))) Îmi amintesc doar că am primit foarte multe felicitări din partea juraților de atunci (Mihai Constantinescu și Anca Țurcașiu) care mi-au și sugerat să continui  în direcția asta a muzicii pentru că părea că aveam datele necesare.

Care este parcursul tău muzical?

După cum am spus, debutul mi l-am facut la TIP TOP MINITOP. În liceu am cântat la toate festivitățile de premiere, la tot ce se organiza prin oraș. Nu mi-au plăcut NICIODATĂ festivalurile, tocmai de aia nu am încercat la niciunul. La 24 de ani, am reprezentat Galațiul la concursul FRESH STAR, unde am ajuns în finală. Aici i-am cunoscut pe: Raluca Nistor, Adi Molnar, Loredana Cavasdan și pe cel care mi-a devenit prieten foarte bun, ANDREI LEONTE.

Știm că ai făcut backing vocals și pentru Andrei Leonte, primul câștigator al X Factorului. Mai colaborați?

Andrei m-a ajutat foarte mult în a putea înțelege cum stau lucrurile prin industria asta muzicală de la noi, tocmai de aia, mi-a propus să îi fiu backing-vocal. Am acceptat fără nicio reținere, îmi doream să fac muzică și atât. Am colaborat aproape 2 ani (Eurovision, emisiuni tv, concerte) și țin să îi mulțumesc, de câte ori am ocazia, pentru că a avut încredere în mine și mi-a dat șansa să fac muzică la un nivel mai înalt.

Cum ai luat decizia de a participa la Vocea României?

Mă chinui de 4 sezoane să mă înscriu, nu am avut curaj. Și iată ca sezonul 5 a fost cu noroc. Am mers încrezător la audiții, dar când auzeam în ce MARE fel cântă lumea pe lângă mine, voiam să dau iar inapoi și să mă întorc acasă. N-am dat și am ajuns să fac parte din echipa lui MARIUS MOGA, care se pare ca a avut încredere în timbrul și în vocea mea.

Feed-back-ul publicului este extraordinar! Ce simți când primești aprecieri?

E O NEBUNIE ceea ce mi se întâmplă! Nu credeam că atâta lume o să mă susțină și să mă placă. Mă așteptam, ca după momentul meu, să primesc câteva aprecieri. Am primit mii de mesaje (cu ocazia asta, vreau să îmi cer scuze că nu am reușit să le citesc pe toate, dar cum o să mă liniștesc cu toată agitația asta, promit să le raspund), din toata lumea, de la români din DIASPORA, din THAILANDA, BANGLADESH, SUA, Europa etc.; cele mai de suflet au venit de la noi din țară. Mii de persoane m-au adaugat în lista lor de Facebook (în primele 10 minute, aveam 5000 de prieteni și sute de FOLLOWERI). Mi s-au propus și niște colaborări, sper să le aleg pe cele care îmi vor fi favorabile.

Cum a fost momentul în care ai urcat pe scenă și-ai reușit să întorci un scaun?

Doamne!! Marius a așteptat să termin piesa și abia la sfârșit a apăsat pe buton. Nu știu daca a remarcat cineva, dar la sfârșitul piesei, am zis un cuvânt, pe care în mod normal nu trebuia să sa-l zic (în loc de FREAKING, am zis FU*ING). Mi-a scapat. De nervi că nu a apăsat nimeni, cred🙂) ). Dar a fost frumos. Știi care-i faza cu scaunul? S-a întors FIX cel la care voiam să merg, așa că, ce-mi sunt 4, ce mi-e 1. Eu tot pe Marius îl alegeam.

Dacă n-ai face muzica, ai face…

Dacă n-aș face muzică, aș face jurnalism (pe care l-am studiat în cadrul UNIVERISTATII HYPERION, FACULTATEA JURNALISM). Mi-ar plăcea tare mult să profesez și în acest domeniu, dar muzica are prioritate.

Top 3 al pieselor preferate.

Top 3?? Eu fac, săptămânal, top 30. E un hobby al meu încă din copilărie. În fiecare miercuri, îmi fac timp și îmi aranjez piesele într-un top, pe care îl scriu de mână, într-un caiet (am peste 20 de caiete cu topuri:)) ) și pe care îl ascult în săptămâna respectivă. La sfârșitul anului, împreună cu prietenii mei, alegem cea mai buna piesă a anului, prin votarea celor mai bune piese din anul respectiv. Pentru că mi-e greu să îți spun doar un TOP 3, al pieselor mele preferate, trec în revistă piesele care sunt pe primele locuri în topul de săptămâna asta:

 

Locul 3: Robin Thicke ft. Nicki Minaj – Back together

Locul 2: R. City  feat. Adam Levine  – Locked Away

Locul 1: Astrid S2AM (Matoma Remix)

Ce te inspiră? O carte, o persoană, frumusețea vieții?

În general nu prea mă inspir. Îmi place să fiu EU. Asta s-a văzut și la Vocea României, după cum au și afirmat jurații, că: ”Ești original”.

Florin_Eugen_Cruceru

La puțin timp după ce ai apărut în Blind Auditions, pe Facebook a apărut primul grup de Fan Club care numără acum aproape 2000 de membri. Reușești să vorbești cu toți susținătorii tăi?

Mă simt onorat și copleșit ca la o săptămână de la apariția mea la Vocea Romaniei, să mi se creeze primul Fan Club Florin Eugen Cruceru. Vorbesc cu mulți dintre ei, dar cel mai des, comunic cu cei care îl administrează. Nu am timp, dar am promis că o să îmi fac după ce ma liniștesc puțin. Am foarte multă activitate. De exemplu, săptămâna trecută am cântat la 5 evenimente într-o noapte. A fost o noapte mai “lungă” ca de obicei, dar cred că puteam să merg și la al 6-lea eveniment. Mă simt plin de energie și vreau să o împărtașesc cu voi.

 Dacă ai putea să ai în față ta toți fanii, ce le ai transmite?

Nu-mi place să-i numesc “fani”. Sunt oameni pe care îi simt alături de mine.  Ce bine că ne-am născut în ERA TEHNOLOGIEI!! Mă simt ca și cum, în fiecare zi, îi am în fața mea. În primăvară, după ce se termină Vocea României, o să organizam un concert, la care chiar vreau să îi invit pe toți cei care mi-au fost alături și m-au susținut. Le transmit tot binele din lume, promit să nu îi dezamăgesc (chiar dacă o să câștig sau nu). Știu că ei apreciaza omul Florin Eugen Cruceru, cu ce poate el și în afara concursului. Și pentru asta… VĂ MULȚUMESC!!:)

Cu siguranță există mulți tineri care își doresc să urmeze visul tău. Ce pont le-ai da despre piața muzicală și ce sfat le-ai da ?

Daca “a NU renunța” la visul tău, poate fi considerat un pont, atunci, asta e!! Și să încerce să participe la VOCEA ROMÂNIEI, sunt oameni profi de la care au foarte multe de învățat, e o echipă unită, care te sfătuiește în așa mod încât momentul tău să fie cât mai interesant și mai bun. Eu dacă nu întorceam niciun scaun anul ăsta, la anul încercam din nou!

Vă salut, vă respect și vă mulțumesc din toată inima pentru susținere. Iar ție îți mulțumesc pentru primul interviu din viata mea 😀

Pagină Facebook oficială:

https://www.facebook.com/eugene.florincruceru

Grup Fan Club Florin Eugen Cruceru: https://www.facebook.com/groups/fanclubflorineugencruceru/

Anunțuri

Despre Alexa Dogaru

"Artistul aparţine lumii, alt public se perindă la fiecare spectacol, in diferite oraşe, in altă ţară ori continent. Muzica are avantajul de a fi accesibilă instantaneu peste mări şi ţări, la orice oră din zi şi noapte, in vârful muntelui, ori la malul mării, prin radio. Are limbajul internaţional – cel al sufletului."Margareta Pâslaru
Acest articol a fost publicat în Oameni și povești și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Florin Eugen Cruceru, participant Vocea României: „E O NEBUNIE ceea ce mi se întâmplă!”

  1. nico zice:

    Om simplu, talentat si cu perspective mari!!
    Bafta!

Bagă o părere :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s